Aceasta etapa a constat in doua activitati. Prima dintre aceatea, Studii clinice la scara mica (model, animal) pentru demonstrarea conceptului a avut drept obiectiv realizarea unor studii pe model si pe animal pentru a demonstra fezabilitatea prototipului sistemului NAVICAD si pentru a efectua modificarile si calibrarile necesare. A doua activitate, Diseminare, exploatare si standardizare care s-a derulat de fapt pe intreaga perioada a proiectului a avut drept obiectiv principal diseminarea realizarilor proiectului si a rezultatelor studiilor, astfel incat utilizatorii, medicii, pacientii si companiile medicale sa fie familiarizati cu avantajele, posibilitatile si oportunitatile oferite de NAVICAD.
In cadrul primei activitati din anul 2017 s-au efectuat teste pe animal in cadrul facilitatilor Spitalului Universitar St. Olavs din Trondheim. Ca urmare a rezultatelor testelor, echipa NAVICAD a finalizat reglajele/calibrarile sistemului de navigare pentru bronhoscopie, cu ghidare imagistica si bazat pe specificatii oferite de medici pulmonologi. De asemenea, in scopul testarilor, s-a dezvoltat o versiune simplificata a sistemului de ghidare imagistica pentru bronhoscopii, Fraxinus, versiune ce nu contine urmarirea instrumentului.
S-a lucrat de asemenea la imbunatarea metodei ACCuSurf prezentata in lucrarea de doctorat a unui doctorand asociat proiectului NAVICAD. In 2017, eforturile au fost canalizate catre incercarea de evaluare a efectului potential al tehnicii de vizualizare ACCuSurf pentru planificarea bronhoscopiei, adica pentru a studia daca aceasta tehnica poate aduce beneficii fata de modul clasic de expunere a datelor preoperative inaintea procedurii de bronhoscopie. Printre altele, SINTEF si Spitalul St. Olav au unit datele obtinute prin tomografie computerizata a unei fantome cu date anonime ale pacientilor pentru a face testele mai realistice dar totusi precise, conform fantomei ce va fi folosite in teste in lunile Mai/Iunie 2017.
In cadrul acestei activitati, a fost finalizata o pagina web pentru software si date disponibile ale proiectului NAVICAD in Norvegia, ca o extensie a paginii oficiale a grantului SEE NAVICAD www.navicad.ro.
Au fost realizate de asemenea documentele pentru a aplica in vederea aprobarii si obtinerii de fonduri pentru un studiu multicentru de testare a softului de planificare fara urmarire Fraxinus (Norvegia) din sistemul NAVICAD. Acest studiu va investiga efectele noului sistem de planificare in diagnosticarea cancerului de plamani, obiectivul principal fiind uzabilitatea si siguranta sistemului de ghidare iar obiectivele secundare – eficienta si satisfactia clientului. Cel putin sase spitale din Norvegia vor fi implicate in studiul planificat, aprobat de comitetul de etica norvegian, pentru a furniza o baza solida in studiile clinice si pentru a fi utilizat ca baza de pornire a unei retele de cercetare nationale.
In cadrul activitatii de diseminare, derulata pe intreaga durata a proiectului au fost publicate noua articole in reviste ISI si 14 prezentari la conferinte internationale, detaliate in anexa Raport publicatii NAVICAD.
De asemenea s-a depus o cerere de patent cu titlul „Instrument multifunctional pentru bronhoscopie”, A/00251/26.04.2017.
Alte realizari in cadrul acestei activitati sunt organizarea unui workshop national cu ocazia incheierii proiectului, pe data de 27.04.2017, in cadrul Institutului INCESA al Universitatii din Craiova, prezentarea rezultatelor la alte doua workshopuri nationale percum si la doua spitale mari din Romania si un spital din Norvegia: Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” Bucuresti, Spitalul de Urgenta Nr 1 din Craiova, Spitalul Universitar St. Olavs, Trondheim, Norvegia.
In scopul valorificarii comerciale a rezultatelor, s-a decis contactarea cu prioritate a firmelor internationale care au in portofoliu sisteme asemanatoare: Olympus Inc., Pentax Medical, Boston Scientific Inc, Fujitsu Medical, Siemens Medical Inc., Philips Medical Inc., etc. Pentru acest scop, a fost contactata o firma de consultanta din SUA – IEC Partners (www.iecpartners.com), in scopul intocmirii unui plan de afaceri si unor intalniri cu investitori americani. De asemenea, s-a castigat un grant in cadrul “Romanian Innovation Commercialization Assistance Program” RICAP (http://portal.larta.org/ricap) care a sustinut financiar indrumarea echipei noastre de catre doi specialisti in business si marketing din cadrul institutului Larta, California, SUA, prin care s-a efectuat un studiu de piata pentru sistemul NAVICAD si s-a intocmit si sustinut un business-pitch in fata unei echipe de la Philips Medical si Boston Scientific.